(VIDEO) Tesla a lansat noul Model 3 Performance, un model electric cu putere de BMW M3, care costă simţitor mai puţin

24 Aprilie 2024, 09:30
Redacţia PiataAuto.md
Tesla a lansat aseară noul Model 3 Performance, care devine astfel ipostaza cea mai puternică a lui Model 3. Despre acest model se vorbea de câteva săptămâni, estimându-se chiar că ar fi vorba de un Model 3 Plaid, dar se pare că Tesla a decis că un Model 3 Performance, cu performanţe surprinzătoare, e suficient, fără nevoia de a urca spre nebunia de peste 1.000 CP din zona Plaid. Noul Model 3 Performance, de altfel, are performanţe cât se poate de fascinante, debutând cu o putere identică celei de pe BMW M3 Competition, adică 510 CP!
Această putere e posibilă datorită a două electromotoare, iar Tesla menţionează că modelul e echipat cu motoare noi. Datorită lor, maşina are la activ 510 CP şi 741 Nm, fiind capabilă să accelereze de la 0 la 60 mile la oră, adică 96 km/h, în doar 2,9 secunde. Cel mai probabil, acceleraţia până la 100 km/h va fi de 3,0-3,1 secunde.
Cu toată performanţa crescută faţă de versiunea de mai demult a lui Model 3 Performance, Tesla promite o eficienţă mai bună în consum pentru noua sa creaţie. Autonomia noului model, apropo, e de 476 km.
E curios că noul model anunţă o aerodinamică îmbunătăţită substanţial, care reduce rezistenţa totală cu 5%, însă adaugă forţă de apăsare de 36%, ceea ce va fi mult mai util unui model cu asemenea performanţă. Echilibrarea greutăţii între axe e mult mai bună acum, iar greutatea totală e de 1.840 kg. E cu circa 180 kg mai grea decât BMW M3 Competition, însă, fiind un model electric, nu e excesiv de greu, cum sunt multe alte modele cu propulsie electrică.
De fapt un actual Mercedes C-Class diesel cu motor de 2,0 litri are o greutate comparabilă de 1.825 kg la gol, iar Mercedes-AMG C63 E-Performance — acel model AMG care are deja un motor de 4 cilindri, ajutat de un sistem hibrid — cântăreşte 2.111 kg la gol, deci e mai greu!
Foto: Actualul Mercedes-AMG C63 W206, cu motor de 4 cilindri şi sistem hibrid, e mult mai greu decât Tesla Model 3 Performance

Noul model Tesla debutează cu frâne de înaltă performanţă, care sunt din oţel, dar au diametru mai mare şi mai multe pistoane la etrierele lor. Toată suspensia are elemente ranforsate — de la amortizoare la braţe şi bucşe, ele fiind proiectate pentru a face faţă mult mai bine forţelor extreme. Iar amortizoarele îşi ajustează reacţiile şi rigiditatea în timp real, îmbunătăţind ţinuta de drum.
Ceea ce lipseşte de la o asemenea maşină puternică e un diferenţial cu alunecare limitată. Asta ar fi adăugat o doză şi mai mare de plăcere de condus în viraje.
Maşina are, însă, scaune sport, inserţii de carbon şi multe picanterii pe care pasionaţii de maşini de performanţă le apreciază de obicei. Marea întrebare e dacă noua Tesla Model 3 Performance va putea convinge şi o parte din cei ce ţinteau de obicei spre modele de şcoală veche, precum Mercedes-AMG C63 sau BMW M3.
Şi, dacă suntem pe cât de pasionaţi de modele cu ardere internă, pe atât de sincer, în cazul lui Mercedes-AMG C63 W206, cu cei 4 cilindri ai săi şi cu greutatea prea mare, Tesla Model 3 Performance e o ofertă mult mai interesantă. Iar în cazul lui BMW, probabil emoţia de condus va fi oricum mai mare la BMW, datorită sunetului superb al acelui motor de 6 cilindri în linie. Doar că M3 Competition e simţitor mai scump, cam cu 60% mai scump, decât un Tesla Model 3 Performance, care are un preţ mai mic de 52.000 euro, la un curs actual de transformare din dolari în euro. Să cumperi o maşină de 510 CP, care prinde suta în 3 secunde, cu doar 52.000 euro, eventual cu 55-60 mii cu toate opţionalele pe care ţi le-ai dori, sună deja mult mai interesant decât preţurile de 90-115 mii, pe care le cer concurenţii germani cu opţionale similare şi performanţe aproape identice, dar cu motoare cu combustie.
Ajungem, deci, la etapa în care nu electricele sunt mai scumpe, ci maşinile cu motoare clasice, pe combustie. Cel puţin în această ligă de vârf situaţia e astfel de câţiva ani buni, iar acum ea e accentuată şi mai mult de acest nou model Tesla.
Vezi mai jos şi un video publicat de Tesla cu noul model.
1
4,547
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!