Şi-a cumpărat un Lamborghini din banii primiţi drept ajutor pentru perioada COVID
29 Iulie 2020, 17:54 Redacţia PiataAuto.md
Americanul David Hines din Miami, Florida, în vârstă de 29 de ani, tocmai a fost arestat şi acuzat pentru acţiuni frauduloase, după ce a abuzat de programul de susţinere a micilor afaceri din SUA pentru perioada pandemică.
Hines, care are o întreagă colecţie de companii fondate de el, a aplicat pentru credite ce pot fi ulterior calificate drept nerambursabile prin programul CARES Act din SUA. Prin acest program, antreprenorii pot solicita asemenea credite, pe care să le folosească pentru a plăti salarii sau pentru a putea să-şi salveze compania în perioada pandemică. Hines a aplicat din numele mai multor companii pe care le deţine, pentru o sumă totală de 13.5 milioane de dolari. În final, i s-au aprobat credite în sumă de 3.5 milioane.
La câteva zile după ce-a primit milioanele, a mers direct în showroom-ul Lamborghini şi şi-a cumpărat un Lamborghini Huracan nou-nouţ, de 318,000 dolari.
Acum, însă, tânărul afacerist a fost arestat de forţele de ordine, care-i imputează declararea frauduloasă a stării financiare, folosirea frauduloasă a fondurilor obţinute pentru companiile sale şi alte câteva capete de acuzare. Autorităţile i-au sechestrat supercarul italian, dar şi 3.4 milioane de dolari, care mai erau pe conturile bancare.